Pornind de la un roman al lui Gelu Negrea, prin care acesta “isi ia legitimatia de scriitor”, Mihai Iovanel profita de ocazie in revista Cultura pentru a adauga cateva fraze sistemului sau de teorie literara. El compara literatura de mainstream si cea comerciala in termenii opozitiei parazit – corp parazitat si ajunge la concluzia ca :
“Intr-o industrie editoriala puternica, literatura HiQ este plosnita, baza fiind literatura de consum. (De fapt, literatura americana a reusit sa melanjeze cei doi termeni pana la dizolvarea opozitiei lor initiale – opozitie, de altfel, mai mult teoretica).
La noi – intr-o industrie editoriala anemica – ironia face ca literatura de consum este plosnita; doar ca de supt, nu prea are ce suge nici din mainstream, care e asa cum e (precar si necoagulat), nici din sistem (care are o existenta destul de vaga). “
(…) “Am avut, de-a lungul scurtei noastre istorii literare, mai multe epoci ale literaturii de consum. Chiar si in timpul comunismului am avut asa ceva – amintesc numerosii autori de policiers (o traducere corecta ar fi „romane militiste“) precum Horia Tecuceanu, Ion Ochinciuc etc. Ioan Petru Culianu obisnuia sa citeasca astfel de romane, spunand ca sunt cele mai proaste din lume: era si asta o forma-mutanta de divertisment.
Numai ca literatura de consum e una dintre formele cel mai istoricizate, mai insurubate in context ale literaturii. Conceptul trebuie reinventat periodic.
Dupa ’89 lucrul acesta nu a fost facut.
Si nu numai ca nu a fost facut, dar a fost dispretuit din capul locului. “
Articolul se numeste “Sabia cu luneta” si poate fi citit integral pe siteul revistei Cultura.
Filed under: critic, literature
